Program de burse pre-doctorale al Catedrei Internaționale ”Jean Bart”
Lansare oficială cu ocazia Zilei Europei 2025 În acest an, Ziua Uniunii Europene este marcată, de 9 mai, în contextul aniversării a 75 de ani de la Declarația Robert Schuman, document fondator al Comunităților Europene. Ministrul Educației și Cercetării a...
Perspective actuale și predicții privind revoluționarea consultanței juridice prin AI
INVITAȚIE DESCHISĂ – Comunicat de presă Începând cu anul 2025, conform Forumului Mondial al Avocaților (worldlawyersforum.org), sfera avocaturii, cunoscută de mult timp drept având o abordare tradiționalistă, este de acum pe cale să demareze o schimbare majoră...
INVITAȚIE SPECIALĂ Certificare / reconversie profesională rapidă în sistemul Lifelong Learning (LLL)
INVITAȚIE SPECIALĂ Certificare / reconversie profesională rapidă în sistemul Lifelong Learning (LLL) Drept consecință directă a adoptării documentului UE sub genericul ”The Pact for Skills”, precum și din perspectiva aplicării în practică a Strategiei Deceniului...
Expert European ESG – noua sesiune de cursuri online CIO-SUERD
Noi șanse de creștere a profitabilității în business și avansul în cariera profesională prin: ”Expert & Consultant UE în Managementul Guvernanței Sustenabilității (ESG) – august 2024 Odată cu vara anului 2024, datorită creșterii încălzirii globale chiar mai mult...
