Selectează o Pagină

Bursa ideilor,

proiectelor de investiții și parteneriatelor inovative și sustenabile

Cea de-a doua reuniune a
Hub-ului Macro-Regional Dunăre-Marea Neagră

Sala de Marmură, Casa Academiei Române, 11 octombrie 2019

(intrarea S1 din Calea Rahovei 147-153, vis-a-vis de Palatul Bragadiru)

Cum afacerile din România pot recupera startul prin adoptarea Economiei Circulare: de la valorificarea 100% a tuturor deșeurilor la o nouă ”Stare de Bine” prin antreprenoriat alternativ vizionar 

Motto:
”Întrucât criza mediului este de fapt o criză a spiritului uman, este nevoie de o nouă paradigmă, aptă să definească un sistem sustenabil”.
Václav HAVEL

Despre Reuniunea Hub-ului

În perioada 1-2 februarie 2019, la Constanța a avut loc reuniunea de fondare a Hub-ului Macro-Regional Dunăre-Marea Neagră, o inițiativă a Asociației ”Comunitățile Locale Riverane Dunării” (CLDR) împreună cu Cluj IT Cluster, care coordonează în prezent un grup de circa 30 de clustere din zona Balcanică, a Bazinului Mării Negre și a Regiunii Baltice. Misiunea Hub-ului constă în principal în generarea unei contribuții importante la inovarea macro-regiunii prin cooperare teritorială și dezvoltarea unor proiecte transnaționale potrivit specializărilor regionale inteligente și subsumate Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (SUERD) și celorlalte documente strategice conexe.

În contextul marcării de către Președinția Consiliului UE, pentru prima dată, a ”European Days for Sustainable Circular Economy” – Zilele Europene în favoarea Economiei Circulare Sustenabile, Hub-ul Macro-Regional Dunăre Marea Neagră, cu amabilul sprijin al Academiei Române prin Institutul de Cercetări Juridice ”Acad. Andrei Rădulescu”, organizează la Sala de Marmură a Casei Academiei Române, în data de vineri, 11 octombrie 2019 (orele 9.00-13.00), un eveniment special consacrat promovării și sprijinirii mediului de afaceri, societății civile și sectorului academic și de cercetare-inovare, în scopul accelerării adaptării și aplicării în practică a noilor reglementări și tendințe UE referitoare la Economia Circulară Sustenabilă, cu predilecție în contextul emergenței Smart Sustainable and Inclusive Cities și Smart Villages, precum și al constituirii noilor parteneriate consolidate pentru accesarea programelor UE Horizon 2020, COSME, UIA, EFSI etc. 

Reuniunea are loc și în contextul în care a fost deja adoptată Strategia pentru Dezvoltare Durabilă a României și este în lucru Strategia pentru Economie Circulară, coordonată de Institutul pentru Cercetări în Economie Circulară şi Mediu “Ernest Lupan” (IRCEM, Cluj Napoca), reprezentant al DG Environment – Comisia Europeană în România.

Consorțiul Organizatoric

Hub-ul Macro-Regional Dunăre-Marea Neagră

CLDR România

Parteneri de Cunoaștere

  • ECEPS Coordination Group – DG Environment – Comisia Europeană reprezentată în România de Institutul pentru Cercetări în Economie Circulară și Mediu “Ernest Lupan” (IRCEM, Cluj Napoca)
  • Academia Română – INCE – Centrul de Biodiversitate ”Acad. David Davidescu”
  • Academia Română – Institutul de Cercetări Juridice ”Acad. Andrei Rădulescu”
  • Agenția pentru Eficiență Energetică și Protecția Mediului (AEEPM)
  • Asociația ”Ține de noi”
  • URBASOFIA

Invitați & Speakeri

La Reuniunea Hub-ului Macro-Regional Dunăre-Marea Neagră sunt așteptați reprezentanți ai următoarelor tipuri de organizații / instituții: asociații profesionale, clustere, hub-uri, agenții de dezvoltare regională, centre de cercetare-inovare membri ai camerelor de comerț și ai consiliilor IMM, consultanți, manageri, antreprenori, business angels, organizații neguvernamentale în domeniu, administrație publică locală și județeană. 

Dr. Elena-Simina LAKATOS  

Director General IRCEM – Cluj

Conf. Univ. Dr. Victor NEGRESCU

Prorector SNSPA

Dr. Aida SZILAGYI

Centrul Național pentru Producție și Consum Durabile – Timișoara

Dr. Ion DOGEANU

Director Executiv AEEPM

Drd. Sabina LEOPA

Agenția URBASOFIA (București-Roma)

Acad. Alexandru T. BOGDAN

Centrul de Biodiversitate – Academia Română

Prof. Ionuț PURICA

Centrul de Consiliere Energetică-Ambientală / Academia Română

Prof. Univ. Dr. Dumitru BORȚUN

ARRP / SNSPA

Dr. Costin LIANU

Consiliul Consultativ SUERD – MAE / USH Pro Business

Prof. Univ. Dr. Petre PRISECARU

Institutul de Economie Mondială 

Cătălin ȚIBULEAC

Guvernator – ARB ”Delta Dunării” – Tulcea

Dr. Urb. Pietro ELISEI  

Expert Planificare Urbană – Comisia Europeană

Dr. Mădălina ANDREI

Agenția Națională pentru Protecția Mediului

Dr. Ion SANDU

Societatea Meteorologică Română

Conf. Univ. Dr. Gabriel RAICU

Președinte CLDR /  Universitatea Maritimă Constanța

Vicențiu RÂMNICEANU, EMBA

Director Juridic
Loteria Română

Cristina ONCICA

Ministerul Fondurilor Europene

Dr. Viorica BOBOC

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Reprezentant Programul
ORIZONT 2020

Reprezentant Program
INTERREG Europe

Timp rămas până la Reuniunea Hub-ului

Ziua(e)

:

Oră(e)

:

Minute(e)

:

Secunde(e)

Structura reuniunii -Agenda

Locația: Sala de Marmură – Casa Academiei Române – intrarea S1 din Calea Rahovei 147-153, vis-a-vis de Palatul Bragadiru

Structura reuniunii cuprinde următoarele părți distincte:

1. (9.30 – 10.00) Mesaje introductive: Ministerul Afacerilor Externe – Coordonator Național al Strategiei UE pentru Regiunea Dunării; Institutul pentru Cercetări în Economie Circulară și Mediu “Ernest Lupan” (Cluj Napoca); Academia Română; Centrul Național pentru Producție și Consum Durabile (Timișoara)

2. (10.00 – 11.00) Prezentări de studii de caz și exemple de bune practici în cadrul UE și pe plan mondial cu privire la oportunitățile, avantajele și soluțiile financiare privind economia circulară, protecția resurselor naturale – biodiversității, combaterea riscurilor climatice și domeniile variate ale bio-economiei, îndeosebi în contextul macro-regiunii UE a Dunării, cu accent pe perioada următoare de programare a fondurilor europene la Bruxelles;

3. (11.00 – 11.30) Lansarea programului de cursuri de tip post-universitare pentru anul academic 2019-2020 de către Catedra Internațională Onorifică ”Jean Bart” în sprijinul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (CIO-SUERD), proiect fondat în parteneriat cu Academia Română (2012) și a noului program de tip mini-MBA Antreprenor – Expert UE în Managementul Economiei Circulare și Dezvoltării Durabile;

4. (11.30 – 13.00) Sesiuni business-to-business, person-to-person de networking, matchmaking, consiliere personalizată și lobby instituțional, cu participarea deschisă tuturor celor interesați, coordonate de mentorii și reprezentanții task-force-urilor din cadrul Hub-ului Macro-Regional Dunăre-Marea Neagră;

5. (13.00) Furnizarea pachetului de recomandări și soluții financiare (”Tips &Tricks”) și participarea la Sesiunea de Networking

N.B.: Este recomandabil ca participanții să opteze în avans pentru cel puțin unul dintre Grupurile de Lucru care vor dezbate temele ce urmează a fi propuse în cadrul consorțiilor de proiecte.

Grupuri de Lucru:
1. Dezvoltare și afaceri în context macro-regional

2. Bioeconomie, dezvoltare durabilă și economie circulară
Propunere-cadru: Rolul produselor și energiilor regenerabile în contextul combaterii deșertificării și restaurării peisajelor în mod sustenabil
Mentori: Dr. Elena-Simina LAKATOS; Prof. Ionuț PURICA; Dr. Mădălina ANDREI; Dr. Ion DOGEANU

3. Inovare și regenerare urbană – Smart City
Propunere-cadru: Promovarea stării de bine prin transpunerea obiectivelor sustenabilității incluzive
în contextul obiectivelor macro-regiunii Dunării
Mentori: Dr. Urb. Pietro ELISEI; Drd. Sabina LEOPA; Grig VULPE

4. Managementul integrat al destinațiilor de excelență

5. Turismul social și de sănătate

6. Digitalizare transformativă – IT&C

7. Juridic – integritate – anti-corupție – drepturile omului

Cu ce rămân participanții în urma reuniunii?

– fac noi contacte, inițiază noi colaborări și stabilesc noi parteneriate operaționale

– se pun la curent cu cele mai fierbinți noutăți, în special în domeniul finanțărilor dedicate economiei circulare, dezvoltării sustenabile, inovării în toate domeniile industriale conexe

– se afiliază la Grupurile de Lucru ale Hub-ului și explorează noi legături și cooperări în special cu alte clustere și hub-uri pe plan european

– identifică măsuri concrete de propus pentru îmbunătățirea cadrului legislativ și declanșează procesul de transmitere a solicitărilor și recomandărilor către DG Mediu – Comisia Europeană, Parlamentul European, Guvernul României

Detalii suplimentare pot fi solicitate telefonic la numărul 0723699857 (Sandu ZAMFIRESCU) sau prin e-mail.

Parteneri Media Asociați

Parteneri Media

 

Catedra Internațională Onorifică ”Jean Bart” (CIO-SUERD)
c/o EUROLINK-Casa Europei
Mobil: 0723699857
E-mail: ciosuerd@gmail.com ; ciosuerd@houseofeurope.ro