Selectează o Pagină

Lansare oficială cu ocazia Zilei Europei 2025

 

În acest an, Ziua Uniunii Europene este marcată, de 9 mai, în contextul aniversării a 75 de ani de la Declarația Robert Schuman, document fondator al Comunităților Europene.

Ministrul Educației și Cercetării a adresat, în ajun, un mesaj în special către tineri, în virtutea ideii că ”deși, acum, Uniunea Europeană este a tuturor, în viitor, va fi mai mult a lor și de aceea contează modul în care și-o doresc.”. Tocmai de aceea, un astfel de îndemn este mai actual decât oricând: ”Lumea știută începe să se schimbe acum, când voi intrați în zonele de putere socială, cu influență asupra țării. De aceea, trebuie responsabilitate asumată față de țară în logica unui patriotism modern! Apărați instituțiile sociale care ne transformă dintr-un grup într-o civilizație!”.

Catedra Internațională Onorifică ”Jean Bart”, proiect fondat în parteneriat de Casa Europei ”EUROLINK” și Academia Română (2012), se alătură manifestărilor la nivel național, situându-se prin noile sale inițiative în serviciul acelorași valori cardinale susținute și prin Pactul European pentru Competențe la care a aderat recent. În acest sens, am demarat, la Timișoara, împreună cu Rețeaua ”Comunitățile Locale Riverane Dunării” (CLDR), Campania Națională în favoarea promovării conceptului UNESCO – UE ”lifelong learning” și al aceluia al OECD ”learning compass 2030”. Universitățile, centrele de cercetare și toate persoanele motivate vor avea ocazia participării la o serie de reuniuni de tip Master Class-uri focalizate în special pe ESG, Etica și Dreptul AI și Project Management în sistem european.

Totodată, deschidem în mod oficial și înscrierile la selecția națională de burse integrale privind participarea la Programul de Formare Pre-doctorală al CIO-SUERD, aflat în coordonarea Prof. univ. dr. habil Eric GILDER, cadru asociat al Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu, membru al Institutului pentru Organizarea Studiilor Doctorale și Post-Doctorale – IOSUD Sibiu. În contra-partidă, cei acceptați în urma selecției organizatorilor urmează să se implice remote sau/și hibrid în componenta practică de internship a Programului, care se va desfășura în perioada 10 iulie – 10 septembrie 2025. Mai multe informații și înscrieri: https://ciosuerd.houseofeurope.ro/program-formare-pre-doctorala/

Pe de altă parte, concomitent, cei motivați pot să ia parte la programele de specializare profesională inovativă prezentate detaliat pe siteul CIO-SUERD, care se desfășoară în regim online/hibrid, în mod flexibil, în funcție de disponibilitatea de program a participanților, în perioada mai – iulie 2025.

Pentru conformitate,

Secretariatul CIO-SUERD

București, 8 mai 2025