Oferta integrată de expertiză și suport
pentru aplicarea PNRR
prin Rețeaua PROFEX
Rețeaua Națională a
Promotorilor, Facilitatorilor și Experților CIO-SUERD
”Singura cale de a prezice viitorul este să îl construiești”
Peter Drucker – ”On Leadership” (2009)
Clubul Rețelei Naționale PROFEX
Clubul Rețelei Naționale PROFEX oferă un cadru informal, stimulativ care grupează, atât din sectorul public, cât și din mediul privat, pe cei mai motivați și implicați experți, consultanți, manageri, lideri ONG, cercetători și tineri.
În cei peste 10 ani de funcționare, Catedra Internațională Onorifică ”Jean Bart” (CIO-SUERD), proiect de internaționalizare a educației fondat de Fundația EUROLINK-Casa Europei – Membră European Network for Education & Training (EUNET) în parteneriat cu Academia Română (2012), a inițiat și implementat o serie largă de activități de formare, consiliere și certificare a reprezentanților sectorului administrației publice, în sistem flexibil, online, recunoscute și pe plan european, conform metodei ”Lifelong Learning”, promovată în mod pro-activ de Institutul UNESCO (Hamburg) și Uniunea Europeană.
DIGITAL UPGRADE PROJECT:
Oportunități și soluții post-pandemie pentru creșterea atractivității organizației / companiei
În virtutea succesului de care s-a bucurat această inițiativă, organizatorii au decis să revitalizeze PROFEX – Rețelei Naționale a Promotorilor, Facilitatorilor și Experților CIO-SUERD, drept o platformă de informare, conștientizare și interacțiune profitabilă în beneficiul implicării și cooptării concrete și consistente în procesul de implementare al mecanismului de redresare și reziliență UE, în special prin PNRR și Pactul Ecologic European și celelalte programe complementare cu finanțare nerambursabilă.
Care sunt Beneficiile-Cheie oferite membrilor?
- Listarea în Registrul Național al Rețelei PROFEX a cursanților certificați, inclusiv a celor din diaspora motivați să colaboreze, din sectorul public și mediul privat/ONG, precum și transmiterea solicitărilor exprese de consultanță/consileire din partea altorpartenerri / beneficiari potențiali de finanțare.
- Redactarea Scrisorii de Recomandare Oficială din partea CIO-SUERD.
- Consiliere personalizată pentru cei care activează sau doresc să devină experți în cadrul PNRR.
- acces la Sistemul de Alertare Rapidă referitor la implementarea PNRR (”EARLY WARNING PNRR”) asupra noutăților și chestiunilor-cheie legate de derularea procesului de aplicare a Mecanismului UE de Redresare și Reziliență prin PNRR.
- participarea gratuită la Atelierele Clubului Rețelei PROFEX dedicate oportunităților profesionale și de finanțare prin networking, informare și loby inter-instituțional.
Astfel, este furnizată în mod ritmic și sistematic informarea și ghidarea permanent actualizată asupra stadiului de implementare la nivel decizional a proiectelor și reformelor incluse în cadrul PNRR, cu specificitatea proprie a fiecărei linii de finanțare PNRR.
Considerăm că prin apelul la acest Pachet de Soluții și Oportunități propus și prin consultări și lobby inter-instituțional, atât cu Comisia Europeană, cât și cu societatea civilă, performanța palpabilă pe termen mediu și lung a transformărilor vizate va fi atinsă în mod concret și în ritmul alert impus de calendarul extrem de strâns al fondurilor disponibile.
EARLY WARNING PNRR
În sprijinul membrilor afiliați Rețelei Naționale PROFEX și cursanților CIO-SUERD, între Beneficiile-Bonus am inclus, în mod special, accesul la Sistemul de Alertare Rapidă asupra noutăților și chestiunilor-cheie legate de derularea procesului de aplicare a Mecanismului UE de Redresare și Reziliență prin PNRR.
Cursanții și absolvenții care se certifică, prin cursurile CIO-SUERD, în domenii interdisciplinare în regim online și în sistem Lifelong Learning, primesc în exclusivitate Buletinul de Informare și Consiliere editat de CIO-SUERD. Deja în toate cele 27 State Membre, inclusiv în România, se esimte puternic nevoia atragerii și formării de experți care să poată face față la cerințele calitative și calendarul extrem de strâns al apelurilor de proiecte.
Sumarul numărului inaugural (martie 2022) include:
- Lansarea primului apel pentru proiecte de microelectronică
- Chestiunea aplicării reformelor fiscale preconizate în cadrul PNRR
- Finanțarea construcției spitalelor regionale prin PNRR – între deziderate și stadiul actual al alocărilor Comisiei Europene
- Finanțarea sistemului sanitar prin PNRR stârnește noi controverse la nivel politic
- Spinoasa problemă a aplicării planului național privind preveirea abandonului școlar timpuriu
- Sectorul infrastructurii de transport – în centrul unor divergențe de opinie în Parlament
- Reformarea sistemului de pensii prin PNRR – neclarități și controverse referitoare la o posibilă reexaminare a prevederii alocărilor aferente sistemului public de pensii
- Înființarea unui Comitet de Monitorizare a PNRR în România
- BNR dezvăluie situația sumelor alocate până acum pentru PNRR
EARLY WARNING PNRR
Sumarul numărului al doilea (aprilie 2022) include:
- Aspecte controversate încă privind avizarea Planului Operațional privind Implementarea PNRR
- Lansarea platformei pentru depunerea proiectelor PNRR
- Campionii absorbției de fonduri pentru redresare și reziliență pe plan european
- Care este stadiul actual al plăților PNRR în România?
- Relansarea procedurii de achiziții publice pentru autostrada Lugoj-Deva
- Renovarea clădirilor pentru prevenirea riscurilor seismice prin PNRR
- Finalizarea listei obiectivelor turistice, recunoscute sub auspiciile UNESCO, din cadrul Rutelor Culturale Europene
- Al doilea Atelier de Lucru al Clubului Rețelei Naționale PROFEX
EARLY WARNING PNRR
Sumarul numărului al treilea (mai 2022) include:
- Expert UE în Managementul Serviciilor Comunitare Integrate de Asistență Socială & Medicală
- Noi lansări de apeluri și instituirea unor scheme naționale PNRR
- Chestiuni potențial problematice privind ritmul aplicării PNRR
- Modernizarea infrastructurii de transporturi a României continuă să rămână în centrul atenției Comisiei Europene
- Propunerea instituirii a 4 micro-regiuni finanțate prin ITI – instrumentul de investiții teritoriale integrate
- Evaluare guvernamentlă pozitivă privind îndeplinirea obligațiilor asumate în raport cu Comisia Europeană
- Al treilea Atelier de Lucru al Clubului Rețelei Naționale PROFEX
Implementarea Planului de Redresare și Reziliență
Dezvoltare și Inovare Urbană – Smart & Resilient City
Managementul Destinației de Ospitalitate Turistică (OMD)
Managementul Economiei Circulare și Dezvoltării Durabile
Menționăm pentru grupuri mai mari de cursanți din partea aceleiași instituții se acordă un discount special.
Consiliul Consultativ de Expertiză CIO-SUERD
- Universitatea ”Lucian Blaga” Sibiu – Prof. Univ. Dr. Habil. Eric GILDER – Coordonator Academic CIO-SUERD
- Președinte ISOCARP – International Society of City and Regional Planners (Haga) – Dr. Ing. Urb. Pietro ELISEI
- Director Adjunct Laboratorul de Proiecte Urbane URBASOFIA (Roma-București) – Arh. Dr. Sabina DIMIRIU
- CED – World Centre of Excellence for Destinations (Montreal) – Prof. Univ. Dr. Francois BEDARD
- Președinte EUNET – European Network for Education & Training – Richard STOCK
- Academia Europeană a Dunării – Peter LANGER
- H64 Blockchain For Growth (Paris) – Jamil BENABDALLAH, Consultant
- Academia Română, Institutul de Economie Mondială – Prof. Univ. Dr. Petre PRISECARU
- Universitatea Maritimă din Constanța – Prof. Dr. Gabriel RAICU – Prorector
- Asociația Profesională a Formării în Administrația Publică Locală ”CINAQ” – Dr. Georgeta GHEȚE DĂNĂU
- Academia Română– INCE – Centrul de Biodiversitate – Prof. Asoc. Mădălina ANDREI
- Consultant IT&C – Ionuț SOCOL, Elmarcont (Iași)
- Consultant SEO, Gabriel MANEA – StartON Network/Biroul de Imagine
- Knowledge Management Specialist – Prof. Sandu ZAMFIRESCU – Secretar General EUROLINK-Casa Europei
- Coordonator General CIO-SUERD – Prof. Asoc. Sever AVRAM – Președinte Executiv EUROLINK-Casa Europei
c/o EUROLINK-Casa Europei
Mobil: 0723670987
E-mail: ciosuerd@gmail.com